Skip links

AIDA IVAN | PSIHOTERAPEUT EXISTENȚIALIST | EDIȚIE SPECIALĂ DE SĂRBĂTORI

BUNĂ ZIUA! NUMELE MEU ESTE AIDA IVAN ȘI ÎMI PLACE SĂ COLOREZ! E vară și sunt nepoata bunicilor mei. A venit vacanța cu trenul din Franta! Sunt prietena. Și iubită. Sunt la prima întâlnire. Am emoții. Sunt roșie în obraji cand el imi zâmbește. Sunt soție. Sunt mamă de băiat. Sunt însărcinată. Sunt mamă de fetiță. Sunt balerină. Sunt economist. Sunt jurnalistă. Sunt instructor de yoga. Sunt psiholog. Sunt psihoterapeut. SUNT TOATE DE MAI SUS ȘI ÎNCĂ CEVA. Pentru că încă n-am terminat. Mă descoper în fiecare zi. Credeam că știu cine sunt foarte bine și care este rolul meu sau ce scop aveam. De mai multe ori chiar. Ce voiam să fiu, unde voiam să ajung, pe ce drum urma să merg. Credeam că știu tot. TOT! Dar viața mi-a aratat că sunt mai multe roluri, mai multe scopuri, mai multe drumuri. Cand cred că mă știu pe dinafara, viața îmi mai dă o lecție. E ceva ce regret? Nu. Totul face parte din mine. MĂ DEFINEȘTE. CAUT TERAPEUT este un proiect născut dintr-o o nevoie umană despre care nu se vorbește suficient, ba chiar e aproape TABU. Sănătatea este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții, inclusiv cea mintală, iar neglijarea acesteia poate avea urmări la fel de grave ca în cazul neglijării sănătății fizice. Proiectul este format din 3 părți: 1. Interviuri realizate cu terapeuți de tot felul pentru a promova terapia și a distruge din stereotipuri și misconceptii. 2. Platforma ce eficientizează găsirea unui terapeut potrivit ție printr-o serie de întâlniri rapide cu mai mulți terapeuți. 3. ONG ce oferă psihoterapie gratuita celor ce nu au acces la astfel de servicii.

Leave a comment

🍪 Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența web.